fbpx
#JURNAL DE BEBE

Scrisoare pentru fiul meu

Scris de Ela Crăciun la 03 octombrie 2019

Luna asta, Nicholas împlinește un an și parcă nici nu îmi vine să cred. Habar nu am dacă așa a fost mereu, dacă timpul a trecut pe lângă mine neobservat dintotdeauna sau abia din momentul în care am devenit adult și, ulterior, părinte. De 13 ani, orele trec altfel pentru mine, zilele sunt mai scurte, lunile zboară, mai trece un an și încă unul, iar eu sper doar că timpul care s-a scurs peste mine mi-a oferit mai multă înțelepciune, ca să pot să fac față cu brio tuturor provocărilor și să le fiu aproape copiilor, să știu să îi înțeleg și să le fiu o mamă bună.

Anul trecut număram zilele până când îl vom cunoaște pe Nicholas, de fapt, pe băiețelul nostru, pentru că pe atunci nu ne hotărâsem ce nume va avea, și câteva luni mai târziu Alesia încă spunea că nu îi vine să creadă cât de mic e. Acum mi se pare că Nicholas a fost cu noi în casă dintotdeauna, iar Alesia abia îl mai ridică în brațe de mult ce-a crescut. Alex, mai puternic decât ea, încă nu are această problemă, îl ridică, îl învârte, se joacă cu el, și-a intrat și de data asta cu succes în rolul de frate mai mare.

Seara, în momentele în care ne adunăm toți acasă, mă uit la ei și mă simt atât de mândră de toți trei. Sunt în etape diferite ale vieții lor, fiecare cu alte preocupări și nevoi, dar când sunt împreună, formează o echipă, sunt un tot unitar și sper să rămână așa apropiați toată viața.

De când a început școala, cel mai mult timp îl petrec cu Nicholas, pentru că avem dimineața câteva ore numai pentru noi. Se trezește chiar după ce Alex și Alesia pleacă de acasă, așa că eu sunt imediat disponibilă să îl schimb, să-i dau să mănânce și să ne jucăm până la următoarea tură de somn.

Așa cum spuneam și la început, două săptămâni ne mai despart de aniversarea lui, și am vrut să marchez acest prim an cu un video pe care i l-am dedicat, în care am vorbit despre tot ce simt și de care sper să se bucure și el când va crește mai mare. Imediat ce l-am publicat i l-am trimis și lui pe adresa de mail despre care vă povesteam aici. 🙂

Hăinuțele din video sunt din noua colecție Disney pe care am găsit-o la PEPCO. Le-am văzut prima dată în aplicație și când am ajuns la magazin am luat toate modelele la care am găsit mărimea lui Nicho. O să vă las mai jos și câteva poze, pentru că am primit întrebări legate de costumașul roșu  imediat ce am pus un story, așa că m-am gândit că sigur o să vă placă.

 

 

 

Mulțumesc că ai citit acest articol. Dacă informațiile ți se par utile, le poți împărtăși cu prietenii tăi cu un simplu SHARE. Pe mine mă găsești zilnic și pe pagina mea de facebook, Instagram sau pe canalul de Youtube.

În rubrica Jurnal de bebe veți găsi materiale utile, experiențele mele și informații de la specialiști cu privire la tot ce înseamnă viața unui bebeluș.  Dacă vreți să vedeți cum a fost sarcina, puteți citi articolele din categoria Jurnal de Sarcină. Vă aștept și în grupul Mămici și copii fericiți. ❤

Hai cu mine pe:

Facebook: https://www.facebook.com/ela.craciun/
Instagram: https://www.instagram.com/elacraciun/
YouTube: https://www.youtube.com/elacraciun


One thought on "Scrisoare pentru fiul meu"

  1. Silvia spune:

    Frumoase pozele 😉

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

--