fbpx
#CHICMOM

Ingrediente naturale folosite de mii de ani în tratamentele de frumusețe

Scris de Ela Crăciun la 18 iulie 2019

Auzim tot timpul că frumusețea pornește din interior și sunt de acord cu asta. Totuși, uneori este bine să ne mai ajutăm și de exterior. Nu trebuie să ne lăsăm copleșite de responsabilitățile ce apar odată cu statutul de mamă și să uităm să mai avem grijă de noi. De aceea, încerc întotdeauna să-mi acord timp pentru mine și corpul meu.

Încă de acum 5000 de ani î.Hr. femeile au vrut să-și pună în valoare atuurile și să se folosească de orice truc de frumusețe pe care îl aveau la îndemână. De la Cleopatra și băile în lapte și miere, folosirea cărbunelui și a varului pe post de fard ori a fructelor bine coapte în locul rujului, până la șamponul de urzică și balsamul din oțet de mere pe care le folosea bunica. Grija pentru frumusețea noastră ne-a preocupat dintotdeauna. Sunteți de acord cu mine?

Îmi amintesc că atunci când mergeam la bunica mea, ea prepara singură șampon de casă din urzici fierte. Nu îmi amintesc exact procesul prin care îl făcea, cum fierbea urzicile și le storcea, dar niciodată nu a folosit alt șampon decât cel de urzică.

Noi avem acum la dispoziție o întreagă industrie de cosmetice care ne vine în ajutor, așa că nu prea putem să ne mai găsim scuze. Dacă vreți să vă întoarceți la natură și ingredientele consacrate ce au stat la baza secretelor de frumusețe de acum mii de ani, gama Plant Line, pe care am descoperit-o de curând, este primul brand din România în zona de mass market care oferă produse inspirate din fitoterapie. Pe scurt, aceasta este o știință exactă ce are ca scop crearea unor formule eficiente folosind extracte naturale.

Fitoterapia presupune studierea plantelor și folosirea substanțelor active conținute de acestea, pentru a ajuta corpul uman să își păstreze tinerețea și frumusețea. Plant Line are propriul institut de cercetare, plantele ce intră în compoziția produselor sunt achiziționate numai de la furnizori acreditați, iar fiecare produs din portofoliu conține combinații de extracte naturale atent selecționate pentru a-și potența reciproc efectele. La baza produselor stau ingrediente precum: aloe vera, mușețel, urzică, salvie, trandafir sau arnică, iar gama conține produse destinate curățării și îngrijirii tenului, a mâinilor și a părului.

Eu am încercat șamponul cu urzică, pentru că mi-a amintit de cel pe care îl folosea bunica mea când eram mică, și rezultatul mi-a plăcut foarte mult. Părul a rămas mătăsos și mi-a plăcut mult și mirosul. Mă spăl pe păr o dată la două zile, așa că am mereu ocazia să testez ceva nou. Ce e nou la acest șampon este formula cu 80% decoct de plante, cunoscut pentru efectul benefic împotriva deteriorării părului. Plant Line folosește o tehnologie patentată de obținere a decoctului la rece, care păstrează de până la 5 ori mai multe proprietăți benefice ale plantelor. FITO-KERATINA completează formula Plant Line și oferă volum de la rădăcină fără a încărca părul.

Am folosit și apa micelară, în varianta de 100ml, care este destul de practică și am reușit să o iau cu mine în ultima călătorie. A curățat foarte bine machiajul, deși era unul destul de intens, pentru că am participat la un botez.

Stați pe aproape, pentru că o să am pentru voi și un concurs cu multe premii de la Plant Line, pentru că îmi doresc să le încercați și voi și să îmi spuneți cum vi s-au părut.

Până atunci, aș vrea să vă las în rândurile ce urmează părerile prietenelor mele care s-au bucurat deja de produse:

Mi-au plăcut foarte mult cremele anti-rid și o să le recumpăr. Eu nu suport cremele grase, iar cele de la Plant Line au o textură foarte light și un miros discret, așa că mie mi s-au potrivit foarte bine. Intră foarte repede în piele, și, deși nu lasă nicio peliculă, pielea se simte hidratată.” – Monica

Cel mai mult mi-a plăcut apa micelară, care a curățat foarte rapid tușul și urmele de fard de ochi, pe care de regulă le curăț foarte greu. Mirosul nu e foarte puternic și nici nu mi-a iritat ochii.” – Claudia

Șampoanele și balsamurile mi s-au părut foarte bune, cel de urzică lasă părul foarte fresh, cel de gălbenele mi se pare că lasă părul mai fin, ambele au un miros foarte frumos, iar balsamurile fac părul foarte moale și ușor de descurcat. Cremele de noapte și de zi cu gura lupului și mur pitic ajută foarte bine tenul și îl hidratează”. – Ana Maria

Aștept să îmi spuneți în comentarii ce ingrediente vă plac din gama Plant Line și de ce vă aduc aminte.

UPDATE câștigători Facebook și Instagram:

 

Facebook:
Gherasim Diana Loredana
Raysa Ioana
Pusa Raisa
Instagram:
Valentina Petruța
Gabriela Badele

Mulțumesc că ai citit acest articol. Dacă informațiile ți se par utile, le poți împărtăși cu prietenii tăi cu un simplu SHARE. Pe mine mă găsești zilnic și pe pagina mea de facebook, Instagram sau pe canalul de Youtube.

Hai cu mine pe:

Facebook: https://www.facebook.com/ela.craciun/
Instagram: https://www.instagram.com/elacraciun/
YouTube: https://www.youtube.com/elacraciun


4 thoughts on "Ingrediente naturale folosite de mii de ani în tratamentele de frumusețe"

  1. Elena Ramona Sovoiu spune:

    Aceste produse imi amintesc de copilaria la tara, cand culegeam musetelul la poarta la bunica, sau cand ma piscau urzile atunci cand ma trimitea bunica pentru a le culege sa faca o mâncare sau altceva din ele

  2. Sunt naturale si benefice.

  3. camelia spune:

    Știu ca ma spala bunica cu pernutele acelea mici zis șampon 🤣dar bune..si ma clatea cu oțet…si nici coji nici măreață si parul il facea stralucitor🤣🥰🤷‍♀️

  4. Hortensia Stefan spune:

    Pentru ca am vazut ca le promovezi, am zis sa le trec pe lista de cumparaturi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

--