Viață de Mămică

9 lucruri pe care trebuie să le faci dacă vrei să ai o sarcină ușoară și sănătoasă

Dacă ai grijă de tine în timpul sarcinii, te poți simți extraordinar și poți da naștere unui bebeluș sănătos. Iată câteva sfaturi pentru mămicile care vor să aibă o sarcină cât mai sănătoasă și în același timp ușoară.

1. Exercițiile regulate.

Exercițiile regulate îți fac bine pe timpul sarcinii, însă ar trebui să fie unele ușoare. Acestea te vor ajuta să-ți menții cât de cât silueta și te poți obișnui mai repede cu schimbările care au loc în corpul tău.

În plus, după sarcină îți va fi mult mai ușor să revii la silueta pe care o avea înainte. Iată câteva activități pe care le poți face fără nici un risc: mersul pe jos, înotul, yoga, pilates.

2. Verifică-ți produsele cosmetice.

Orice produs aplici pe față în timpul sarcinii poate afecta sănătatea ta și a bebelușului, de aceea este bine să alegi cu grijă produsele pe care să le folosești în timpul sarcinii. Cele mai bune soluții sunt produsele naturale.

3. Schimbă-ți obiceiurile alimentare.

Mănâncă alimente care conțin fibre: fructe, legume, fasole, cereale integrale, orez brun. Gustările ar trebui să fie mai sănătoase: iaurt, fructe. Mănâncă mult pește pentru că este foarte bun pentru sănătate.

Evită cofeina sau coloranții artificiali și fii sigură că ai între 300 și 500 de calorii pe zi în timpul sarcinii.

4. Elimină crampele musculare.

Crampele musculare din timpul sarcinii sunt un lucru normal. Poți reduce durerea provocată de ele prin masaj sau prin aplicarea unui pachet de gheață. Ar trebui să-ți întinzi mușchii bine înainte de a face exerciții și înainte de culcare pentru a evita acest disconfort.

5. Hidratează-te.

Bea cel puțin 10 pahare de apă pe zi și ia peste tot pe unde mergi o sticlă de apă. Este important să nu bei apă înainte de culcare pentru că te vei trezi să mergi la baie de foarte multe ori în timpul nopții.

6. Alege produsele de spa în mod corect.

Este necesar să te relaxezi pe timpul sarcinii, însă evită băile fierbinți și saunele pentru că nu vor face bine fătului. Dacă vrei să mergi la un salon de înfrumusețare, consultă mai întâi un doctor pentru a-ți spune ce fel de produse nu sunt riscante.

7. Zborul cu avionul.

Cea mai bună perioadă în care poți zbura cu avionul este între 14 și 28 de săptămâni de sarcină. În această perioadă riscurile unei nașteri premature sunt reduse. Totuși, este bine să-ți anunți doctorul și în timpul zborului trebuie să bei multă apă și să te miști din jumătate în jumătate de oră.

8. Poartă protecție solară.

În momentul în care ești însărcinată, pielea ta este mult mai sensibilă. De aceea, este neapărată nevoie să folosești protecție solară și o pălărie pentru a te proteja de razele soarelui. Doctorii recomandă să eviți să stai la soare pe timpul sarcinii.

9. Dormi într-o poziție confortabilă și mai ales corectă.

Dormitul pe burtă este imposibil. Trebuie să eviți să dormi pe spate pentru că greutatea uterului este foarte mare și poate pune presiune pe organele tale. Dormitul într-o parte cu genunchii îndoiți este foarte confortabil și este totodată cea mai sigură poziție de somn.